Centrul istoric al oraşului Varşovia (Warszawa), capitala Poloniei, refăcut integral în anii '50-'60 ai secolului XX, este inclus din anul 1980 în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO.
Oraşul vechi din Varşovia a fost înfiinţat în secolul al XIII-lea. Iniţial a fost înconjurat de un val de pământ terasat, înainte de 1339, fiind fortificat cu ziduri de cărămidă. Oraşul iniţial s-a ridicat în jurul castelului Ducelui de Mazovia, care mai târziu a devenit Castelul Regal. Piaţa principală (Rynek Starego Miasta) a fost construită spre sfârşitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea, de-a lungul drumului principal care leagă castelul cu oraşul nou, la nord.
Potrivit Enciclopediei Statelor Lumii, ediţia a XIV-a (Ed. Meronia, 2016), Varşovia, oraşul situat în Marea Câmpie Poloneză, pe râul Vistula, devine din 1596 capitala regatului polonez, loc de desfăşurare a şedinţelor Seimului (Parlamentului). Distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1943 - răscoala Ghetoului, 1944 - insurecţia antigermană), oraşul este reconstruit în epoca postbelică.
Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Site-ul UNESCO, whc.unesco.org, notează că în timpul revoltei din Varşovia, din august 1944, mai mult de 85% din centrul istoric al oraşului a fost distrus de trupele naziste. După război, o campanie de reconstrucţie de cinci ani de către locuitorii capitalei poloneze a dus la restaurarea meticuloasă a oraşului vechi, cu bisericile, palatele şi piaţa centrală. UNESCO arată că aceasta reprezintă un exemplu remarcabil de reconstrucţie aproape totală a unei perioade de istorie care acoperă perioada dintre secolele al XIII-lea până al XX-lea.
Reconstrucţia oraşului vechi în forma sa istorică urbană şi arhitecturală a reprezentat o provocare pentru asigurarea supravieţuirii uneia dintre cele mai importante mărturii ale culturii poloneze. Oraşul a fost reconstruit ca un simbol al autorităţii elective şi al toleranţei, loc în care a fost adoptată prima constituţie democratică europeană, cea din 3 mai 1791. Reconstrucţia a inclus recrearea holistică a planului urbanistic, împreună cu piaţa oraşului vechi, casele şi clădirile interioare, circuitul zidurilor citadelei, Castelul Regal şi importantele clădiri religioase.
Conform whc.unesco.org, reconstrucţia oraşului vechi a reprezentat un proiect coerent, implementat în mod consecvent la Biroul de Reconstrucţie din Varşovia în anii 1945-1951. Proiectul de reconstrucţie a utilizat toate structurile existente, nedeteriorate, construite între secolele al XIV-lea şi al XVIII-lea, împreună cu reţeaua târzie-medievală de străzi, pieţe şi piaţa principală, precum şi circuitul zidurilor oraşului. Au fost respectate două principii: în primul rând, să se utilizeze documente de arhivă relevante acolo unde sunt disponibile, şi, în al doilea rând, să se urmărească recrearea aspectului secolului al XVIII-lea al oraşului istoric. În plus, inventarele de conservare compilate înainte de 1939 şi după 1944 au fost folosite, împreună cu cunoştinţele ştiinţifice şi expertiza istoricilor de artă, arhitecţilor şi conservatorilor. Arhiva Oficiului de Reconstrucţie din Varşovia, documentaţia atât a pagubelor postbelice, cât şi a proiectelor de reconstrucţie, a fost înscrisă în Registrul UNESCO al Registrului Mondial în anul 2011.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
În prezent, în Varşovia funcţionează, conform Enciclopediei Statelor Lumii: Academia Poloneză de Ştiinţe (fondată 1952), 11 universităţi de stat (Uniwersytet Warszawski, fondată 1818, cea mai mare din Polonia, Academia de Muzică Fr. Chopin, fondată 1810), circa 40 societăţi ştiinţifice, circa 70 institute de cercetare, 13 biblioteci (între care Biblioteca Naţională, fondată 1928) şi 11 muzee mai importante (Muzeul Naţional, fondat 1862, Muzeul Tehnicii, fondat 1875, Muzeul Etnografic, fondat 1888 ş.a.), mai multe teatre (Teatrul Naţional fondat 1765, Teatrul Mare fondat 1778 ş.a.), etc. Monumente: ale polonezilor celebri Fr. Chopin, N. Copernic, A. Mickiewicz ş.a., apoi bastionul Barbakan (sec. XV), Castelul Regal, Catedrala Sf. Ion (începutul sec. XVII), palatele Radziwill (sec. XVIII; în prezent, reşedinţa guvernului), Casimir (sec. XVII; astăzi Universitatea), Belweder (sec. XVII), Wilanow (sec. XVII-XVIII, Versailles-ul polonez), Palatul Culturii şi Ştiinţei (1952-55) etc.
AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)
Comenteaza la aceasta stire!